Aparatul de testare Real Time PCR de la SJU Focşani ar putea fi pus în funcţiune în maxim două săptămâni

Social

Aparatul de testare Real Time PCR de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) “Sf. Pantelimon” Focşani ar putea fi pus în funcţiune în maxim două săptămâni şi va putea efectua 22 de teste concomitent, cu rezultat în două ore, a declarat, miercuri, managerul unităţii medicale, Elena Codruţa Neagu.

“Pentru aparatul de testare Real Time PCR s-au făcut toate circuitele. (…) De la cei care au venit să monteze aparatul am înţeles că mai sunt doar două-trei cabluri de montat şi totul este amenajat. De vineri, atât doamna doctor Belmega, cât şi personalul medical iniţiat de dumneaei, vor merge către Galaţi pentru a face cursurile de perfecţionare. Să sperăm că după terminarea cursurilor, cât se poate de repede, săptămâna viitoare, maxim peste două săptămâni, să putem să începem şi noi testările la spitalul nostru”, a declarat Elena Codruţa Neagu.

Potrivit acesteia, aparatul de testare al spitalului este unul “de ultimă generaţie”, ale cărui rezultate vor fi categorice: “pozitiv” sau “negativ”. “Se pot face circa 22 de teste într-o tranşă, cu rezultat în două ore. Nu există rezultat ‘incert’. Ori este ‘da’, ori este ‘nu’. Avem un aparat PCR mult, mult mai performant, de ultimă generaţie, faţă de cel pe care îl au colegii noştri de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea”, a precizat managerul SJU Focşani.

Potrivit unui comunicat de presă al SJU Focşani, aparatul de testare a fost achiziţionat împreună cu toate dotările necesare, hote, masă specială, pipete, frigidere speciale, centrifugă, precum şi cu 10.000 de kituri de testare. În prezent, testările pentru COVID-19 la nivelul judeţului se fac la DSP Vrancea, care are în dotare un aparat Real Time PCR cu o capacitate de testare de circa 200 de teste pe zi. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.