Primăria Municipiului Focșani organizează Târgul de Crăciun

Divertisment

Perioada Sărbătorilor de Iarnă este poate cea mai așteptată din an, atât de cei mici cât și de cei mari, care își doresc să se bucure din plin de magia acestor zile de neuitat.
Pentru a marca în mod festiv aceste sărbători, Primăria Municipiului Focșani își propune să organizeze Târgul de Crăciun de la Focșani – ediția 2019.
În acest sens, ne adresăm în mod public tuturor producătorilor locali și agenților economici interesați, pe care îi invităm să participe la acest eveniment plin de surprize și noutăți. Locația aleasă este Piața Unirii din centrul orașului, perioada în care va avea loc fiind 6 decembrie 2019 – 7 ianuarie 2020.

Menționăm faptul că în cadrul Târgului de Crăciun ne dorim să se regăsească DOAR produse tradiționale, în special cele de sezon.
Cererile viitorilor expozanți vor fi depuse la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, la sediul instituției din Str. Mărășești nr. 76, pe adresa de mail – dirservpubfs@yahoo.com sau la numărul de fax – 0237.225.618.
Pentru alte detalii legate de modalitatea de închiriere și de tarife, anunțăm pe toți cei interesați că acestea pot fi obținute la numărul de telefon 0729.621.909.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *