Aparatură medicală în valoare de peste 500.000 de euro pentru UPU Focşani

Social

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean din Focşani a fost dotată cu aparatură medicală modernă în valoare de peste 500.000 de euro, a informat Consiliul Judeţean Vrancea.

“Astăzi au fost livrate, instalate şi puse în funcţiune echipamentele aferente lotului 1, din cadrul proiectului “Dotarea cu aparatură medicală modernă a Unităţii de Primiri Urgenţe Focşani”, respectiv: ecograf Doppler, 2 ecografe portabile, 12 electrocardiografuri cu funcţie de printare, 12 seringi automate, 16 monitoare (egc, pulsiometre, tensiune arterială neinvazivă, temperatura centrală) cu funcţie de printare, 2 defibrilatoare cu posibilitatea de electroversie sincronă şi stimulare cardiacă externă cu funcţie de printare, 8 aspiratoare portabile pentru secreţii, 1 ventilator portabil şi 3 sisteme de livrare a oxigenului cu umidificator, în valoare de aproximativ 505.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă.   Conform sursei citate, săptămâna viitoare, vor fi livrate o masă pentru efectuarea unor mici intervenţii şi o lampă scialitică, aferente lotului 2, în valoare de apoximativ 102.000 de euro, a menţionat sursa citată.

“În derulare se află licitaţia pentru ultimul lot de echipamente în cadrul acestui proiect, respectiv 21 de paturi radiotransparente pentru resuscitare, hidraulice pentru examinare/transfer sprint, 10 tărgi de transport pentru pacienţi, 5 cărucioare pentru instrumentar şi pentru medicaţie şi 10 scaune cu rotile pentru transportul pacienţilor, în valoare de aproximativ 290.000 de euro”, a precizat Consiliul Judeţean Vrancea.

UPU Focşani acordă zilnic asistenţă medicală unui număr de aproximativ 150 de persoane, ceea ce înseamnă o medie de 50.000 de pacienţi pe an. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *