Un aparat Real-Time PCR va intra în dotarea DSP Vrancea; 200 persoane vor fi testate zilnic

Social

Circa 200 de persoane vor putea fi testate zilnic pentru COVID-19, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, cu noul aparat Real-Time PCR care va ajunge, marţi, la sediul instituţiei, a informat Prefectura.

“În dotarea DSP Vrancea va intra un aparat Real Time -PCR pentru testarea persoanelor care prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirusul COVID-19. Cu ajutorul acestui aparat, vor putea fi lucrate aproximativ 200 de teste zilnic, iar echipa de microbiologi vrânceni va fi instruită de un profesor universitar specializat în biologie moleculară”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Vrancea.

Potrivit sursei citate, împreună cu aparatul se vor aduce şi 2.000 de teste, însă în funcţie de necesităţi, numărul acestora va fi suplimentat.

Aparatul a fost achiziţionat de DSP Vrancea cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Guvernului României.

Conform reprezentanţilor DSP Vrancea, cu ajutorul acestui aparat vor fi testaţi, cu prioritate, pacienţii vrânceni. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *