Studiu de fezabilitate de peste 3,7 milioane lei pentru construirea unui nou spital judeţean la Focşani

Social

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a semnat, pe 27 august, ordinul de începere a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii “Construire Spital Judeţean Focşani – Vrancea”, informează Biroul de Presă al CJ.

Potrivit sursei citate, studiul de fezabilitate va fi realizat într-un termen de maximum şase luni, având o valoare de 3.763.305,98 lei.

În cadrul acestei etape de proiectare vor fi elaborate inclusiv tema tehnologică medicală, dar şi alte studii de specialitate relevante pentru buna funcţionare a obiectivului de investiţii. Totodată, vor fi stabilite costurile investiţiei (construcţie şi dotări), urmând a fi accesată sursa de finanţare.

Tot joi, în cadrul şedinţei ordinare a CJ Vrancea a fost aprobat studiul de prefezabilitate, care a fost întocmit într-o perioadă de trei luni.

Noul Spital Judeţean de Urgenţă va avea o capacitate de 760 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi, bloc universitar, sector de specializare modern cu secţii din aproape toate domeniile şi spaţii special concepute pentru toate activităţile medicale şi conexe, inclusiv heliport. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *