Dezbateri în cadrul Comisiei pentru siguranța circulației din Municipiul Focșani

Social

În data de 15.10.2020 la sediul Primăriei Municipiului Focşani a avut loc şedinţa Comisiei pentru siguranţa circulaţiei din Municipiul Focşani cu participarea fizică a membrilor.
În cadrul acestei şedinţe s-a analizat propunerea unui cetăţean al municipiului Focșani privind amenajarea unei treceri pentru pietoni din Bulevardul Bucureşti, pe sectorul de drum de la intersecţia cu str. Revoluţiei până la intersecţia cu str. Constructorului.
Astfel, Poliţia Municipiului Focşani, Biroul Rutier prin reprezentantul desemnat în cadrul comisiei nu a fost de acord cu o altă trecere pentru pietoni pe Bulevardul Bucureşti, artera fiind foarte aglomerată pe acest sector de drum.

De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei s-au regăsit petiții înaintate de cetățeni precum:
– amenajarea unei treceri pentru pietoni în zona intersecției din str. Horia, Cloşca si Crişan cu str. Anghel Saligny;
– amenajarea unei treceri pentru pietoni pe str. Căpitan Traian Ionescu în faţa magazinului PACO;
– reglementarea circulației pe strada Gloriei.
Pentru a identifica necesitatea amenajării acestor treceri pentru pietoni şi stabilirea unor soluții pentru reglementarea circulației pe str. Gloriei reprezentanţii comisiei se vor deplasa la faţa locului în data de 21.10.2020, orele 17.00.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *