Dincolo de adevărul pur geologic al bogățiilor naturale, de frumusețea peisagistică și valoarea oamenilor, Vrancea tălmăcește un cod genetic de virtuți spirituale, reunind tot ce de fapt formează tezaurul originii comune a românilor: graiul, înțelepciunea, creația locuitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania, adică cele trei provincii românești unite tocmai prin arcul de piatră al Carpaților.
Este o realitate care ține nu numai de însemnele reliefului, ci de o întreagă configurație de gând, de spirit și de faptă născută din veșnicia acestei zone românești pure, în ale cărei ecouri ne regăsim ființa istorică.
Vrâncenilor le-a fost dat să aibă podgorii. Oameni echilibrați și statornici, dârji și ospitalieri, moștenind virtuțile înaintașilor, ei au introdus cultura viței de vie și vinului în spiritualitatea zilei, motivele care invocă rodul podgoriilor regăsindu-se în tot ceea ce ține de cultura casnică și poate, mai mult, chiar în zugrăvirea interioară a bisericilor locului.
Așadar, despre Vrancea nu se poate aminti fără a vorbi despre pământ …soare…struguri…vin. Vinul care, în timp, a fost socotit ambrozie, băutura tinereții fără bătrânețe, a zeilor și, deopotrivă, licoarea care i-a pierdut pe mulți. Unii l-au ridicat în slăvi, dar destui l-au coborât și sub ”talpa iadului”. Chiar și clericii, porniți împotriva vinului, i-au admis prezența prin boabele și vrejii de viță de vie înzidiți în frescele bisericilor vrâncene.
Sultanul Mahomed al II-lea, care se pare a cunoscut și apreciat gustul rafinat al vinurilor vrâncene, spunea referindu-se la această licoare ”îngăduit-am vinul celor înțelepți și l-am interzis nerozilor”.
Strugurele — soare condensat în pământul Vrancei. Acest soare adunat într-o bobiță este un miracol. Are aromă, parfum, gust, culoare, zaharuri, vitamine, de unde și numele de elixir al vieții. Un pahar de vin este însoțitorul firesc al momentelor fundamentale ale existenței vrânceanului: nașterea, căsătoria și moartea. Prezență necesară și la necaz și la bucurie.
Prima atestare documentară a podgoriei Panciu datează din secolul XVI, dar vechimea cultivării viței de vie pe teritoriul actualei podgorii o constituie fragmentul de vas carpic, descoperit în localitatea Pădureni, care are ca ornament o coardă de viță de vie cu doi struguri stilizați.
În cea de-a doua călătorie întreprinsă în Moldova, Goerg von Reichersterffer, emisar al lui Ferdinand de Habsburg pe lângă domnitorul Petru Rareș, face referiri la plantațiile mari de viță de vie existente în zonă, cunoscută atunci și sub denumirea de podgoria Crucilor. O imagine asupra viticulturii din această podgorie, la jumătatea secolului al XIX-lea, reiese și din datele apărute în anul 1861 în volumul ”Lucrări statistice în Moldova’. Aici se menționează faptul că terenurile destinate viticulturii pe teritoriul actualei podgorii totalizau 2.870 hectare, respectiv 14 la sută din întreaga suprafață viticolă a Moldovei. Descrierea podgoriei este menționată și în alte documente străine, informațiile fiind consemnate de călători care au apreciat calitatea superioară a vinurilor, dar și parfumul special al strugurilor de masă de la Panciu.
Podgoria Panciu are o întindere de aproximativ 10.000 hectare. Vizualizată din satelit, ea apare sub forma unei fâșii cu o lățime medie de nouă kilometri, cuprinsă între Valea Trotușului la nord și Valea Putnei la sud. Din punct de vedere climatic, podgoria Panciu este situată în plină zonă temperată, ceea ce face ca vinurile albe ori cele roșii să aibă o aromă specială, să fie echilibrate cum spun oenologii, specialiștii care se ocupă de acest domeniu. Aceștia mai spun că vinurile din Panciu mai pot fi catalogate drept licori având ,,un caracter vioi” obținut atât din soiuri de struguri autohtoni, precum Plăvaie, Galbenă, Băbească Neagră, Fetească Albă și Fetească Neagră, dar și din alte soiuri de struguri de vin aclimatizate, precum Fetească Regală, Rieslingul Italian, Aligoté, Sauvignon, Muscat Ottonel, Pinot Noir și Merlot, care au devenit la fel de renumite în podgorie.
”Averea” sa, strugurii, este valorificată de mai multe societăți comerciale de vinificație care respectă standardele de calitate în domeniul producerii vinului. Acestea au fost retehnologizate cu fonduri ale Uniunii Europene, vinurile fiind obținute prin tehnici de ultimă generație, dar mare parte din cantitățile obținute fiind ,,învechite” prin metodele tradiționale în beciuri și hrube istorice.
În podgoria Panciu, vinurile roșii sunt încă în minoritate, deși mai multe societăți comerciale care au derulat proiecte de reconversie au plantat soiuri de struguri roșii. Zona este profilată pe producerea vinurilor albe-seci care sunt folosite și pentru a obține vinul spumant, după cunoscuta metodă champanoise, care își are sorgintea în Franța. ”Șampania” creată în Panciu acoperă cele mai pretențioase gusturi și așteptări, producându-se vinuri spumante albe seci, demiseci ori demidulce, rose, dar și șampanie roșie. ”Șampania” albă este un ansamblu de minimum trei soiuri de vin diferite.
Unul dominant, Sauvignon Blanc, care conferă finețe și vioiciune lichidului ”creator” de euforie, o treime a acestuia este Pinot Gris, care îi dă putere și gust profund, iar în completare Fetească Albă, cea care oferă prospețime și fructuozitate. ”Șampania” roșie este tot un cupaj din trei vinuri, Pinot Noir, Merlot și Fetească Neagră.
Toate sticlele conținând asemenea vin spumant sunt ținute, pentru învechire, în unghi de aproximativ 60 de grade între șase și 12 luni, perioadă în care sunt rotite în fiecare săptămână în beciurile existente la Panciu.
Dintre acestea ”Hrubele lui Ștefan Cel Mare” au cea mai mare notorietate, atât prin dimensiuni cât și prin calitățile vinului spumant produs prin fermentarea naturală, fiind clasificate drept monument istoric și plasate sub protecția UNESCO. Amplasate pe partea dreaptă a văii pârâului Zăbrăuț, în punctul numit Valea Cerbului, hrubele Panciu, care includ de-a lungul unui culoar central ramificațiile a 36 de galerii laterale ce totalizează mai bine de 3.000 de metri, sunt construite în pământ lutos (loess). Istoricii datează hrubele în epoca lui Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504), dar un document care să menționeze utilizarea lor ca depozitar special de vinuri a fost dat pe 19 august 1700, actul menționând modul de folosință și proprietarii acestora, serdarul Ion Costin, fiul marelui logofăt Miron Costin. Apoi, despre Hrubele de la Panciu se așterne o lungă tăcere documentară.
Revenirea se produce prin 1949 când locuitorii din Panciu serbau încă Târcolitul Viilor, un ceremonial magico-mitic de început de februarie, în calendarul popular 1 februarie fiind răscrucea dintre anii viticoli, ziua în care Anul Vechi Viticol moare și renaște Noul An Viticol. În acel an, podgorenii din Panciu, suiți în sănii ori căruțe, îmbrăcăți în port popular și cu frunțile împodobite prin coarde de viță de vie, au plecat în podgorie să dezgroape sticla cu vinul ultimei recolte, îngropată în toamna care tocmai trecuse. Apoi, în alai vesel, au mers pe un deal din preajmă, la petrecerea pe care o organizau anual.
Conform tradiției, au aprins un foc mare de tabără, au ars coardele uscate de vie și au băut din vinul dezgropat de la butuc. Numai că în acel an podgorenii au văzut cum, la câțiva zeci de metri distanță, din pământ ieșea fum și, săpând în acel loc, au dat peste intrarea în hrubele ‘Ștefan cel Mare’, astupate de podgoreni cu sute de ani în urmă, probabil ca să nu dea turcii de ele. Spre surpriza lor au descoperit budane cu vin vechi.
Pe lângă hrubele ‘Ștefan cel Mare’, în Panciu mai există alte două beciuri monumente istorice. Este vorba despre beciul ”Marin Ștefan”, datat secolul XIX și beciul ”Vlădoianu”, tot din secolul XIX, dar legende locale vorbesc despre faptul că în Panciu beciurile nedescoperite ar fi de dimensiunea orașului.
”Via are nevoie de piatră la o anumită adâncime pentru aplatizarea curbelor variațiilor de temperatură de-a lungul a 24 de ore, de soare, atât de mult încât nu suportă nici măcar umbra unui stâlp, dar vinul nu suportă zgomotul. El are nevoie de liniște deplină. De când se știe podgoreanul și-a făcut crama, depozitul în adâncul din mijlocul podgoriei. Tocmai pentru că vinul nu prea suportă transportul oricum și are nevoie de liniște. Vinul asociat cu decibeli ar mai merge la restaurant, când licoarea ajunge în pahar. În rest, vibrațiile îi forțează legăturile între elemente”, spune Ion Pușcă, poate cel mai cunoscut oenolog vrâncean, cel care a inițiat și consolidat marea producție de vinuri spumante din Panciu, cel care spunea că ”un pahar de vin nu-și are rostul dacă nu este însoțit de o poveste, o istorioară spusă ori auzită la întâlniri cu prieteni, rude ori cunoscuți”.
Hrubele ”Ștefan cel Mare”, aflate în administrarea unei firme de stat din anul 1949, iar în prezent aflate în proprietate privată, producând prin metoda clasică Champenoise, cel mai bun vin spumant, au devenit o adevărată atracție turistică, punct de plecare pe ”drumul podgoriilor vrâncene”, care continuă pe DJ 205 B, prin Țifești, Bolotești și Jariștea spre o altă podgorie celebră întinsă majestuos pe dealurile Măgurei Odobești.
Podgoria Odobești se întinde pe raza localităților Bolotești, Jariștea și Odobești, arealul viticol fiind de aproximativ 7.000 hectare. Este una din cele mai renumite și mai vechi podgorii românești. În studiile sale, Nicolae Iorga arată că încă de pe vremea lui Petru Rareș și, mai ales, în timpul lui Vasile Lupu, faima vinurilor de Odobești era definitiv stabilită, un însemnat comerț fiind făcut de negustorii cazaclii, care duceau aceste vinuri spre târgurile din Podolia și Rusia, aducând de acolo blănuri, piei și alte produse. Încă în urmă cu două secole, podgoreni celebrii în toată Europa de Est, locuitorii Odobeștiului au construit Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din cartierul Cazaclii. Toamna, după ce mustul se limpezea, negustorii cazaclii din Odobești stabileau prețul vinului pentru întreaga țară, chiar în fața bisericii ori la târgul din centrul orașului care avea loc în fiecare toamnă, de Ziua Crucii.
Acum, an de an, autoritățile locale organizează de Ziua Crucii evenimente culturale sub egida ”Toamnă odobeșteană’.
Primele mențiuni documentare despre podgoria Odobești datează din secolul al XVII-lea, Dimitrie Cantemir notând în ”Descriptio Moldavie’ că Odobești ocupă locul al treilea în podgoriile din Moldova, iar pe la 1750, italianul Ignacio Raicevici considera dealul Odobeștilor în fruntea podgoriilor Moldovei.
Despre bogăția podgoriei scrie și francezul Jean Louis Carra, secretar al domnitorului Grigore Ghica al Moldovei, care arată, într-un raport, că impozitele pe vinuri constituiau 10 la sută din încasările totale ale Moldovei, din care trei sferturi proveneau de la Podgoria Odobeștilor. Până la invazia filoxerică, în podgoria Odobești se cultivau soiuri autohtone, baza fiind reprezentată de celebra Galbenă de Odobești și de soiul autohton Plăvaia, alături de care se găseau, în proporții mai mici, Poama Verde și Parciu.
Având în vedere importanța deosebită a zonei din punct de vedere viticol, la Odobești se înființează, în anul 1936, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație. În urma cercetărilor, instituția științifică a creat soiuri noi de struguri precum Șarba, din care se produce un vin semiaromat, omologat în 1972, și Băbeasca Gri, omologat în 1975.
Șarba, produs pentru prima dată la Odobești, este un vin cu însușiri aromatice intense, oarecum bizare, sugerând mirosul de trandafiri de dulceață. De departe, cel mai faimos vin din podgorie este Galbena de Odobești, produs dintr-un strugure românesc, care se cultivă doar aici. Este un soi viguros, lăstarii acestuia pot crește din primăvară până în toamnă, la 3-4 metri și chiar mai mult. Coacerea strugurilor se desăvârșește în cursul lunii septembrie și în prima parte a lunii octombrie. Strugurii sunt aripați, cilindro-conici cu boabe dese, rotunde, care au mărime mijlocie spre mare, greutatea unui ciorchine ajungând până la 350 g. Culoarea boabelor este în general galbenă cu tentă ruginie pe partea expusă la soare.
”Galbena de Odobești este una singură, cu însușiri inconfundabile, care țin de condițiile pedoclimatice concrete, de zonă. Într-o picătură din acest vin sunt microelemente, metale, alimente, medicamente, cam tot tabelul lui Mendeleev și în plus acel miracol, inefabil ca orice miracol, care potolește tristețea și aduce bucuria”, spune Grigore Varga, fostul director al Stațiunii de cercetare din Odobești.
Galbena de Odobești a fost cunoscută, însă, în Moldova și sub mai multe sinonime între care Galbena de Căpătanu, Poamă Galbenă, Bucium de Poamă Galbenă. Cu secole în urmă, când Galbena de Odobești ajunsese în Muntenia, a primit numele de Galbenă Grasă. În Dobrogea, din cauza ocupației turcești, soiul Galbenă de Odobești a fost botezat cu numele de Sars Izum.
În Podgoria Odobești există o multitudine de producători de vinuri, mai mari ori mai mici, care obțin celebra Galbenă de Odobești, dar și alte soiuri de vin consacrate, precum Șarba de Odobești, ce stau la învechire pe lângă Beciul Domnesc și Beciului Bahamat, datat secolul XIX. Legendele locului vorbesc și despre existența altor galerii subterane care s-ar ramifica în toate direcțiile.
Din Odobești, ”drumul podgoriilor vrâncene’ trece pe la Beciul Domnesc, monument istoric din apropierea orașului, înscris în Registrul Național al Patrimoniului Turistic și pe lista de conservare UNESCO.
Construit în vremea lui Ștefan cel Mare și renovat în timpul domniei familiei Sturza, între anii 1834-1839, Beciul Domnesc este o cramă subterană de 62 metri lungime și 13,4 metri adâncime, fiind singurul asemenea obiectiv realizat din piatră ponce. Aflat, în prezent, în administrarea unei firme din Focșani, el adăpostește cea mai mare colecție de vinuri vechi, fiind cea mai mare vinotecă profesionistă din România.
”Drumul” podgoriilor vrâncene continuă, apoi, spre comuna Vârteșcoiu, unde se ajunge după ce călătorul trece podul peste râul Milcov din Moldova în Țara Românească. Până la Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie 1859, Milcovul era granița naturală dintre cele două provincii românești.
De o parte și de alta a șoselei, cât vezi cu ochii, mii de hectare de vie se întind de la poale până pe coamele dealurilor din zonă. Drumul șerpuiește prin satul Beciul către Faraoane, pe lângă fosta moșie a lui Duiliu Zamfirescu, cel ce a scris pe pridvorul conacului său cunoscutul roman ”Viața la țară’, inspirat, cel mai probabil, de vederea panoramică din zonă, care merge dincolo de Focșani, în timp ce în spatele conacului, la apus, dealurile Vrancei capătă culori fascinante toamna.
De la Faraoane, șoseaua se îndreaptă printre plantații de viță de vie spre Cîrligele, iar în continuare intră într-o altă celebră podgorie vrânceană, Cotești.
Cu o istorie de peste 600 de ani, Cotești, o podgorie în totalitate valahă, se întinde pe o suprafață de peste 12.000 de hectare cuprinse în zona localităților Faraoane, Cîrligele, Budești, Cotești, Urechești, Popești și Tâmboiești.
Centrul podgoriei, comuna Cotești, este atestat documentar din 1471, localitatea căpătându-și acest nume de la căpitanul Stan Cotea Odobescu, care a primit un domeniu în această zonă ca danie din partea domnitorului Țării Românești. În satul Odobasca, căpitanul a construit o biserică de lemn, care mai există și astăzi, putând fi vizitată.
Despre podgoria Cotești apar mențiuni și în anul 1580, pe vremea domnitorului Mihnea Turcitul. În decursul timpului mai sunt emise acte de danie sau de vânzare a viilor. Din punct de vedere al creșterii viței de vie, zona Cotești cunoaște o dezvoltare deosebită după anul 1900, când pe lângă soiurile de viță tradiționale, mai sunt aclimatizate și soiuri de vie din Franța și Italia.
Cele mai renumite vinuri ale podgoriei Cotești, care se încadrează în toate cele patru mari categorii — sec, demisec, demidulce, dulce — sunt Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, Babească Neagră, Frâncușă, alături de vinurile din categoria Pinot, Merlot, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Merlot și Cabernet Sauvignon.
De un renume aparte se bucură, însă, vinurile din soiul Șarbă. Somelierii, degustătorii specializați, spun că este încântător la gust prin tonurile și senzațiile dulci, cu note ușor amărui. Aceștia mai vorbesc despre acest vin că este unul ușor și are o aciditate echilibrată, că se poate consuma în mod optim la o temperatură de 10-12°C împreună cu legume ori carne de pasăre, dar și alături de o carne de porc fragedă.
La Cotești, pasiunea față de vie și vin s-a concretizat, în Crama Valahia, prin realizarea unei colecții muzeale particulare a uneltelor agricole tradiționale pe care podgorenii le foloseau pentru producerea vinului. Aici se mai poate vedea linul ancestral în care bărbații zdrobeau strugurii chiuind și invocându-l pe Bachus, dar și teascurile în care se striveau sute de kilograme de struguri o singură dată.
Pe meleagurile Vrancei, de-a lungul secolelor, cultivarea viței de vie, rodul acesteia, strugurii ca și produsul obținut prin stoarecerea acestor fructe, vinul, au fost la fel de prezente în viața locuitorilor ca și biserica.
”Fabricarea vinului este un termen inadecvat. Este vorba despre crearea vinului. Dintr-un strugure cu metehne nu poate ieși altceva decât un vin cu metehne. Cei mai renumiți oenologi nu se pot lăuda că dintr-un strugure rău au făcut un vin bun. În schimb cei mai ageamii oenologi pot afirma că dintr-un strugure bun au făcut un vin bun”, spune Horia Furtună, un cunoscut viticultor din zona Cotești, care a adăugat că ”vinurile vrâncene se pot mândri cu medaliile obținute”.
Dar, a completat un alt viticultor cunoscut din Vrancea, Ion Popescu, ”munca în podgorie nu-i o întrecere sportivă, ai câștigat medalia olimpică, te retragi și rămâi în istorie cu performanța, cu recordul care ți-a adus laurii”. ”În viticultură și vinificație nicio medalie din lume nu te pune la adăpost. Nu te scutește ca în fiecare an să faci totul pentru a-ți onora aurul, argintul ori bronzul câștigat”, spune el.
Ce ar trebuie făcut de acum înainte pentru a menține statutul înregistrat de viticultorii vrânceni? După spusele unuia dintre ei, Vasile Nica, ar fi ”cultura și stabilizarea solurilor în zone precis delimitate, testate de înaintași, astfel încât atunci când atunci zici Băbească să știi că asta înseamnă Panciu”.
”Numai prin onorarea, la nivel calitativ înalt, de către fiecare zonă a mărcilor de vinuri promovate de fiecare podgorie se câștigă și se apără blazonul recunoașterii și prețuirii strădaniilor. Avem o datorie, apărarea prestigiului câștigat de viticultura vrânceană pe merit, prin dăruire, muncă răbdătoare, cu mare dragoste pentru această meserie a înaintașilor, cei de astăzi având mari răspunderi”, precizează și Horia Furtună.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.