Vrancea, ținut de legendă românească, nu dispune, poate cu excepția mausoleelor eroilor ori a monumentelor dedicate Unirii Principatelor, de puncte de atracție spectaculoase ca dimensiuni, în schimb istoria bogată în evenimente, varietatea și continuitatea până în prezent a artei populare, potențată de multiplele și nenumăratele „daruri” oferite ochiului și sufletului de o natură generoasă, își etalează valorile prin străbaterea județului „pas cu pas”.
Pentru cunoașterea celor mai importante zone de interes turistic ale județului, ținând seama de principalele căi de comunicații reabilitate ori nemodernizate, accesibile ori nu autoturismelor, sunt de notat cinci trasee principale.
Dintre acestea, unul străbate județul de la sud la nord, iar celelalte au drept punct de pornire municipiul Focșani, derulându-se pe artere rutiere de-a lungul râurilor Milcov, Putna, Năruja, Zăbala și Șușița. La acestea se adaugă alte șase variante secundare, pe drumuri județene, comunale ori forestiere.
Pe o lungime de aproximativ 86 de kilometri, cel mai străbătut traseu este cel având drept „fir” de rulare Drumul Național DN2, denumit și E 85. Mergând paralel cu linia ferată București-Suceava și dominat permanent spre vest de dealurile subcarpatice, între care se observă cele mai impunătoare — Măgura Odobeștilor și Deleanu — iar spre est, învecinându-se cu râul Siret, DN 2 intră, la kilometrul 150,5 pe teritoriul județului Vrancea în partea sa de sud, prima localitate fiind Slobozia Bradului. La patru kilometri vest de centrul respectivei comune, la marginea unei păduri, între satele Olăreni și Sisești, se află schitul Rogoz, înființat în anul 1825 de Constantin Ghimulescu, în fostele chilii aflându-se amenajate spații de cazare pentru 25 de turiști.
După aproximativ trei kilometri de la Slobozia Bradului în direcția nord, DN 2 trece prin Valea Slimnicului, unde se află popasul Tâmboiești, cu restaurant și spații de cazare în căsuțe cu două paturi.
După traversarea respectivei văi, la răscrucea din satul Obrejița, un drum comunal se îndreaptă spre est ducând, după patru kilometri, în satul Sihlea, unde se află fostul conac al familiei ce a dat numele așezării. Acolo și-a petrecut copilăria și este înmormântat unul dintre primii poeți români moderni, Alexandru Sihleanu, 1834 — 1857, dar și paharnicul Zamfirache Sihleanu care, în anul 1854, a ridicat biserica satului.
Din Obrejița, spre nord, E85 conduce pe călător către localitatea Dumbrăveni, la intrarea sudică a acesteia, pe un deal din stânga șoselei aflându-se statuia ecvestră a generalului rus Suvurov, cel care a câștigat în aceste locuri o importantă victorie împotriva turcilor în anul 1789.
Din Dumbrăveni pornește spre vest traseul turistic al Văii Râmnicului. După ce trece peste Valea Râmei, turistul intră în satul Alexandru Vlahuță, iar apoi, pe un drum comunal, în satul Dragosloveni, în care se află, în ultima reședință a scriitorului, o casă memorială. Acolo, în anii de dinaintea primului război mondial, Vlahuță încropise un cenaclu literar și se întâlnea cu prietenii săi. Dragosloveni reține atenția călătorului și prin descoperirile arheologice din secolele X — XI, atestând prezența românească intensă în acea zonă.
De la casa memorială Vlahuță se ajunge pe terasa Bachus cu restaurantul în care se fac degustări ale renumitelor vinuri de Cotești și unde turiștii se pot caza în 12 căsuțe.
La kilometrul 167,1 traseul pe DN 2 intră în satul Popești, de unde se poate ajunge la poiana schitului Vărzărești, ctitorie a boierului Radu Arasu în timpul domniei lui Matei Basarab, iar la kilometrul 172,8 la o ramificație cu două drumuri modernizate, un traseu duce, cale de trei kilometri, către o podgorie renumită al cărei sat central, Cotești, și-a sărbătorit în 1975, cinci veacuri de existență documentară, iar celălalt, spre vest, după patru kilometri, în cătunul Jiliștea, loc istoric de rezonanță în conștiința românească unde, la 24 aprilie 1574 s-a desfășurat o mare bătălie între oștile moldovene conduse de Ioan Vodă cel Viteaz și armatele otomane. În amintirea faptelor de arme ale oștilor voievodului, în rândurile căreia se aflau și mulți vrânceni, s-a ridicat un monument, operă a sculptorului Marius Butunoiu, iar evenimentele sunt relatate prin fotodocumente, gravuri și volume de carte, într-un muzeu.
Continuând pe traseul DN 2, călătorul ajunge în Golești. Din centrul acestei localități, spre vest, pe un drum comunal, după 6 kilometri, în satul Blidari, se află, sfințită în anul 1796, singura biserică din România împodobită cu picturi realizate pe suport metalic. În preajmă, în satul Bonțești, s-a descoperit o importantă așezare neolitică specifică culturii ceramice Cucuteni. De asemenea, acolo se află și o biserică ctitorită în anul 1685 și refăcută de Antioh Cantemir, domnul Moldovei, în împrejurări care nu sunt cunoscute (Bonțeștii fiind, situat administrativ, în acel timp, în Țara Românească).
Din centrul comunei Golești, traseul turistic continuă spre nord, traversând Milcovul, la kilometrul 177,4, pentru ca peste vreo 600 de metri, artera de rulare să se bifurce, o cale formând șoseaua de centură, iar cealaltă intrând în Focșani, orașul Unirii Principatelor.
Aici se află numeroase atracții edilitare, între care monumente de arhitectură urbană (Teatrul Municipal, Primăria, Ateneul Popular, Colegiul „Unirea”, Palatul de Justiție, fililala Băncii Naționale și aproximativ 70 de case) ce reflectă gusturile rafinate ale unei societăți îndreptate cu fața spre occident, imobile incluse în patrimoniul istoric, altele dedicate istoriei locului (obeliscul din Piața Unirii, monumentul Piatra de Hotar) dar și puncte de referință culturală, cum ar fi Muzeul Unirii, Muzeul de Științele naturii, Muzeul de Etnografie ori Muzeul Satului.
În nordul Focșaniului, în Crângul Petrești, principalul loc de agrement în natură al locuitorilor municipiului, s-a amenajat o rezervație în miniatură a județului și este deschis un Muzeu al satului vrâncean.
Continuându-și direcția către Bacău, la kilometrul 191, traseul turistic principal al județului Vrancea întâlnește localitatea Garoafa, unde se mai păstrează și în prezent tradiția ceramicii nesmălțuite.
De la Garoafa, șoseaua continuă peste râul Putna, prin satul Bizighești către Tișița, locul de intrare în principala zonă de desfășurare a marilor bătălii din iulie-august 1917. Eternizând amintirea dramaticelor momente, statuia Victoriei, operă a renumitului sculptor Oscar Han, ridicată la 21 septembrie 1934, întâmpină călătorul cu deviza care a sintetizat în vara anului 19176 elanul eroic al oștirii române: „Pe aici nu se trece”. În acest punct din drumului european 85 se desprinde spre est DN 24, ducând spre Tecuci — Vaslui — Iași, iar spre vest, șoseaua județeană spre Panciu — Soveja.
De la Tișița, spre nord, după trei kilometri, atenția călătorului este atrasă de impresionantul mausoleu ridicat între anii 1923 — 1938 în amintirea epopeii de la Mărășești din august 1917, după proiectul arhitecților George Cristinel și Constantin Papaniu. Lângă mausoleu se află muzeul Militar în care sunt expuse armament și echipamente, fotografii, hărți și alte documente din timpul primul război mondial.
În apropierea mausoleului este situat orașul Mărășești, nod și centru de reparații feroviare. Atestat documentar la 20 august 1455, întru zapis emanând de la domnitorul Moldovei, Petru Aron, orașul găzduiește în fața gării monumentul dedicat sublocotenentului Gabriel Pruncu, căzut, la doar 21 de ani, în luptele din august 1917. Tot în apropierea Gării a fost dezvelită, pe 29 septembrie 1908, statuia lui Alexandru Ioan Cuza, realizată prin contribuția financiară a țăranilor din zona Vrancei.
După Mărășești, la km 206,7, în centrul satului Haret, se află un monument care amintește de jertfa eroică a fetiței Măriuca Zaharia, care a fost „curier” al armatei române în zona frontului în timpul acelorași lupte din vara anului 1917.
Străbătând localitățile Călimănești — unde se află o biserică din bârne de lemn datând din timpul lui Ștefan cel Mare și Sfânt — și, apoi, Domnești — fost nucleu al unei așezări moldovenești prospere din secolul al XVI—lea — traseul turistic principal al județului Vrancea ajunge la Adjud, kilometrul 226,5, așezare atestată documentar la 9 aprilie 1433. La ieșirea din Adjud, la kilometrul 228,1 se desprinde spre nord-est DN 11 care se îndreaptă, urmând Valea Trotușului, către Onești și stațiunile turistice Târgu Ocna și Slănic Moldova.
O altă zonă căutată de turiști este cea care urmează cale de 50 kilometri Valea Râmnicului, pe drumul județean care plecând din Dumbrăveni, străbate localitățile Dumitrești și Jitia, ajungând la Vintileasca.
Cea mai importantă așezare din această zonă este Dumitrești, localitate de reședință a comunei cu același nume ce are în componenți 16 sate și în care locuiesc mai bine de 7.000 de vrânceni. Oferind călătorului imaginea unei localități rurale ce dă semne de urbanizare prin construcțiile administrative și culturale, Dumitrești este punctul în care încep să se dezvăluie frumusețile naturale ale Văii Râmnicului, care i-au atras cândva pe pictorul Nicolae Grigorescu, pe scriitorii Alexandru Odobescu și Alexandru Vlahuță, dar și pe eruditul intelectual român Nicolae Iorga.
Continuând traseul respectiv de la Dumitrești în amonte, se străbat așezări rurale vechi, deosebit de pitorești, cu oameni primitori și harnici. La Chiojdeni, frumuseților naturale ale locurilor li se adaugă liniile tradiționale ale arhitecturii țărănești de deal și specificul portului râmnicean și în continuare, la Jitia, acestea sunt întregite de schitul Poiana Mărului, monument istoric. Acolo, în 1840 a fost surghiunit scriitorul Cezar Bolliac pentru activitatea sa ce anticipa crearea statului român unitar. La Poiana Mărului sunt amenajate spații de cazare pentru 30 de turiști.
Din Jitia, șoseaua urcă în serpentine largi, cale de 5 kilometri, către Vintileasca, localitate la intrarea căreia, în dreapta șoselei, apare „Lacul fără fund”. Este un loc care stârnește și în prezent importante semne de întrebare pentru geologi. Din Vintileasca se pot organiza excursii de o zi pe culmea Furu-Monteoru, catena sudică a munților Vrancei.
Un traseu deosebit de pitoresc de urmat în Vrancea, cale de 55 de kilometri, leagă Odobești de Mera și Andreiașu, urmând Valea Milcovului.
Veche așezare, centru al unor podgorii vestite încă din timpul lui Petru Rareș, despre care amintesc și călători străini prin Țările Române, Odobești păstrează în siturile sale arheologice elemente de civilizație umană datând încă din epoca fierului, ilustrate de ceramica de tip „La Tene”, găsită pe dealul Șarba din preajma orașului. Obiectivele turistice care rețin atenția în orașul Odobești sunt: Beciul Domnesc, situat chiar la intrarea în localitate, venind dinspre Focșani, construit de Asanache Panfilie, pentru vinurile domnitorului Mihail Sturza, biserica breslei negustorilor, datând de la finele veacului al XVIII-lea, cetatea Crăciuna, obiectiv turistic situat la patru kilometri de centrul orașului, tot pe dealul Șarba, Monumentul eroilor, creație a sculptorului Oscar Han, ridicat în centrul localității în anul 1921 în memoria celor 97 de odobeșteni morți în primul război mondial.
Din Odobești, posibilul trase turistic se îndreaptă pe Valea Milcovului, apă curgătoare ce a constituit până în 1859 hotarul între Moldova și Țara Românească, către comuna Broșteni și apoi spre satul Mera, unde reține atenția construcția fortificată a mănăstirii, ctitorie a familiei domnitoare Cantemir. Este un monument impresionant restaurat, ridicat înainte de 1685, unde a fost înmormântat Constantin Cantemir.
De la Mera, șoseaua duce către comuna Andreiașu, atestată documentar la 8 august 1445, și care găzduiește și în prezent un fenomen natural rar: Focurile vii. Pe o mică terasă superioară de pe malul Milcovului se află o zonă amenajată care prezintă în toată splendoarea sa această emanație necontrolată de gaze, mai ales pe timpul nopții, impresionantă prin culorile flăcărilor, având înălțimi între 30 și 60 de centimetri, dar atingând și doi metri în preajma cutremurelor de pământ.
Ieșind din Andreiașu de Jos, drumul urcă până în frumosul cătun Butucoasa, în care puținii localnici care au mai rămas sunt deosebit de ospitalieri cu oaspeții ce vin să le cunoască așezarea și obiceiurile tradiționale.
Considerat a fi de mulți călători, dar și de etnografi, „cel mai atractiv traseu turistic” din Vrancea, drumul ce unește Focșani de localitatea Vidra, cu deschidere, apoi, către Brașov, străbate pe o distanță de aproximativ 90 de kilometri, urmând firul râului Putna, impresionante zone depresionare și montane ale Vrancei istorice, racordând, direct ori indirect, prin afluenții săi, trasee turistice splendide de-a lungul drumurilor forestiere ori poteci.
Prima localitate ce tentează pe călătorul pe acest traseu este Jariștea, care reține atenția în special prin cele trei monumente de arhitectură religioasă: biserica din Pădureni, a fostului schit Scânteia, și biserica din lemn a mănăstirii Buluc, depozitară a unor artefacte ( icoane, cărți vechi, sculptură veche) înscrise în patrimoniul național. Apoi, „drumul Vrancei” — cum mai este cunoscut acest traseu, intră în satul Bolotești, în zona în care se afla, în secolul al XVI-lea, Târgul Putnei, centru economic, politic și administrativ în acea epocă.
Din această localitate, șoseaua urcă străbătând Vitănești, Cucuieși, Burca, sate cunoscute pentru creația folclorică atestată de multă vreme, dar care se continuă și în prezent, ajunge la Vidra, principala poartă de intrare în Țara Vrancei muntoase, unul din cele mai vechi sate din județ, mult timp centrul al organizării „devălmașe” (proprii Vrancei istorice).
Din Vidra, pornește către nord, urmând valea pârâului Vizăuți, varianta, pe aproximativ 20 de kilometri, a șoselei către Vizantea, unde s-au descoperit ape minerale tămăduitoare pentru bolile de stomac ori reumatice și Câmpuri, locul unde s-a născut celebru Moș Ioan Roată, primul țăran politician moldovean. Această arteră face legătura dintre Valea Punei și Valea Șușiței și pe această variantă se ajunge la mănăstirea Vizantea, ctitorie a Movileștilor.
Din Vidra, pe traseul râului Putna, se merge către comuna Valea Sării, pe teritoriul căreia, în satul Prisaca, se află o biserică din bârne de stejar, ridicată în anul 1770, apoi urmează Bîrsești, locul întâlnirii dintre Ștefan cel Mare și Sfânt cu Tudora Vrâncioaia. Credincioși tradiției, sătenii au ridicat, în anul 1904, când s-au împlinit 400 de ani de la moartea domnitorului moldovean, un monument, pe dealul Dumbrava.
Pe acest traseu turistic se mai pot înscrie satele Negrilești, unde se păstrează încă variante rare ale baladei Miorița culeasă în zonă de Vasile Alecsandri la sugestia lui Alecu Russo, un îndrăgostit de creațiile și frumusețea acestei zone și a oamenilor ei. Tot în acest sat este răspândit obiceiul turnării cașului în tipare de lemn încrestate artistic.
O altă localitate ce surprinde plăcut pe călător prin atracțiile etnografice și folclorice este, pe acest traseu, Tulnici, în apropierea căreia, la Gălăciuc, se află o cunoscută tabără de copii.
La aproximativ 9 kilometri de Tulnici, călătorul poate vedea Cascada Putna, unul dintre elementele principale de atracție din zona turistică Lepșa. Lungimea căderii principale a cascadei era de 76 de metri, iar înălțimea, de 14. În ultimii ani, o serie de fenomene naturale, deversări de apă ca urmare a unor puternice averse de ploaie, au schimbat cursul Putnei, dar spectacolul oferit de natură rămâne.
Un alt obiectiv turistic important al acestui traseu este crescătoria de păstrăvi de la poalele muntelui Lepșa, una dintre cele mai mari de acest gen din țară. De la Lepșa se poate ajunge ușor pe drumul ce duce spre Soveja, la cabana Lepșuleț.
La aproximativ 7 kilometri de acest punct turistic se află Lacul Verde, o oglindă de apă formată prin baraj natural.
De la această variantă principală ce însoțește apa râului Putna se ramifică și alte căi de acces ce conduc, pe drumuri forestiere ori poteci, în zona centrală a munților Vrancei, de o însemnătate deosebită pentru amatorii de trasee în natură.
Revenind în localitatea Valea Sării, se deschide un drum ce urmează, cale 61 de kilometri, pârâul Zăbala. Printre obiectivele de interes turistic se află punctul denumit „Grumaz”, o importantă intersecție a călătorilor ce străbat cu piciorul depresiunea Vrancei, locul de confluență al pâraielor Năruja și Zăbala, dar și muzeul etnografic de la Paltin, cuprinzând mai bine de o mie de exponate de tehnică țărănească din partea locului, de port tradițional și arta cusăturilor.
O atracție pe acest traseu le constituie și „căldările” Zăbalei, la 12 kilometri de localitatea Nereju, locul unic în țară în care se joacă „Chipărușul”, dans ritualic unic venind din vremea tracilor pe filiera geto dacilor.
Un traseu ce se impune pe artera turistică a județului Vrancea atât prin lungime, aproximativ 90 de kilometri, prin frumusețea și varietatea priveliștilor al căror corolar este obârșia pârâului Șușița — unde se află singura stațiune climaterică vrânceană, cât și prin monumentele istorice și de artă, prin evenimentele de o însemnătate deosebită ce au marcat în veacurile XIX—XX, România, este drumul județean 205 F, pe ruta Tițița — Panciu — Soveja.
Printre obiectivele importante înșirate în preajma acestei căi de circulație rutieră se află Cimitirul germanilor ce au căzut în primul război mondial în luptele de la Mărășești, hrubele lui Ștefan cel Mare de la Panciu, unde s-a realizat primul vin spumant din România, după metoda Champanoise, biserica Sfântul Neculai Vechi, monument istoric din Străoane, localitate unde, la ieșirea spre vest se mai găsește monumentul ridicat Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în marile bătălii de pe această vale, purtate în 1917, casa memorială „Moș Ion Roată” din Câmpuri, mausoleul eroilor din Soveja, localitate ce beneficiază de cel mai ozonat aer din România și în care s-a născut Simion Mehedinți (!863 — 1962) întemeietorul școlii geografice științifice românești.
Un loc aparte îl ocupă în Soveja Muzeul de istorie și etnografie, reorganizat în anii din urmă, în care se definește personalitatea așezării în dezvoltarea sa istorică de la cele mai vechi prezențe umane și până în prezent.
Soveja, dumbravă în munții Vrancei, un loc unde, practic, se sfârșește dealul și începe codrul, este un dulce crâmpei de rai rămas, prin ce minune oare?, din vremea când se spune că el ființa încă pe pământ. O pajiște calmă, năpădită primăvara de brândușe, vara de albăstrele și sânziene, împrejmuită în așa fel de brazi, încât pare o curte interioară a unei fantastice cetăți.
Străbătând astăzi Vrancea, parcurgem un „tunel al timpului”, drum trasat de existența noastră milenară, la fel de necesar ca bătaia unei inimi într-un trup viu, tot atât de adânc cum s-au păstrat statornic, într-o singură credință, limbă și simțire locuitorii Vrancei.
Dincolo de adevărul pur geologic al bogățiilor naturale, dincolo de frumusețea peisagistică și valoarea oamenilor, Vrancea tălmăcește un cod genetic de virtuți spirituale, reunind tot ceea ce, de fapt, formează tezaurul originii comune a românilor: graiul, înțelepciunea, creația locuitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania, adică cele trei provincii românești unite tocmai prin arcul de piatră al Carpaților.
Este o realitate ce ține nu numai de însemnele reliefului, ci de o întreagă configurație de gând, de spirit și de faptă, născută din veșnicia acestei zone românești pure, în ale cărei ecouri se regăsește ființa istorică românească.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.