Site icon laFocsani.ro

Chipărușul, dans ritualic din Vrancea unic în Europa, ce vine din epoca geto-dacică

Societatea rurală autarhică vrânceană avea, așa cum reiese și din „mostrele de atracție” rămase în prezent, o viață culturală bine conturată în care folclorul intra prin ritmurile străvechi, prin poezia și proza orală, prin dansuri și cântece specifice, chiar unice.

„Neîndoielnic, sorgintea unor asemenea elemente, aparent fără vârstă, se află, cel puțin în fondul scitic, varianta daco-getică, suferind mai apoi diverse influențe. Folclorul vrâncean cuprinde fapte ale căror ‘semne’ prezente au rămas să îmbogățească formele artistice de manifestare ale sătenilor, dar ale căror origine ori semnificație s-au pierdut. În creația artistică arhaică din zonă, mentalitatea magică are un rol esențial”, spune Traian Negulescu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național a județului.

Un exemplu aparte privind filoanele magice ale artei populare vrâncene îl oferă „Chipărușul”, dans funerar unic în Europa, după etnologi, un ritual-joc cu măști de priveghie, al cărui rost originar era, pe de o parte, de a proteja familia îndoliată împotriva revenirii, se consideră nocivă, a celui mort printre cei vii, iar, pe de altă parte, de a-l încadra „lin” pe acesta din urmă în ciclul lumii de dincolo. 

Obicei geto-dacic care se bazează pe principiul regenerării și învierii naturii și sufletului și practicat, din perioada precreștină în zona rurală vrânceană de munte, dar și în prezent la nivelul comunei Nereju, acesta constă în realizarea unui dans ritualic în fața casei celui mort. Doisprezece bărbați având fețele acoperite de măști tradiționale din blană de oaie argăsită, așezați unul în spatele celuilalt și legați cu „lanțul vieții”, dansează în jurul unui foc. Din când în când sar peste flăcările acestuia, ca simbol al purificării sufletului celui decedat.

„Finalitatea cea mai izbitoare, încă vădită, a acestui obicei cu măști rămâne, însă, aceea de a înveseli asistența îndurerată a mortului, fapt ce amintește nu numai de daci, ci chiar de sciți și greci. Simbolistica focului, care se regăsește în acest dans ritualic ce vorbește de purificare, poate fi explicată prin faptul că în zonă au trăit sciți, fapt confirmat, de altfel și material, prin descoperirea în zonă, la Bârsești, a unui sit arheologic ce cuprinde tumuli de incinerare datând din secolele VII-VI î.Hr”, subliniază Traian Negulescu. 

Potrivit acestuia, trebuie menționat faptul că „rosturile magice nu consfințeau, încă de la început, întreaga funcționalitate a faptelor folclorice, iar de la zămislirea lor și până astăzi acestea din urmă au cunoscut un profund proces de demagizare, de laicizare, chiar de deplasare spre spectacol în vremea noastră, de convertire la fapt artistic ori de prezență în cadrul alaiurilor din sărbătorile de iarnă”. În prezent, este interpretat mai mult ca un dans semnificând moartea anului vechi care lasă locul celui nou, alăturându-se, astfel, măștilor Baba și Moșul sau figurilor zoomorfe cunoscute, cum ar fi capra, ursul, calul sau barza.

Dansul autentic „Chipărușul” se mai păstrează drept ritual în satele vrâncene de munte doar la înmormântarea persoanelor în vârstă.

Așa a fost cazul chiar la priveghiul lui Neacșu Păun, cel care, în 1957, a înființat Ansamblul folcloric „Chipărușul” din comuna Nereju pe care l-a condus, apoi, vreme de mai bine de o jumătate de secol, promovând cu deosebit talent și mândrie specifică mocanilor vrânceni cele mai valoroase creații ale culturii tradiționale nerejene la înalt nivel artistic și spectacular. La aproape 90 de ani, în 2010, nea Neacșu, sufletul creator al acestei formații folclorice, se retrăsese din cauza problemelor de sănătate, dar continua să-i îndrume pe membrii ansamblului ce își cucerise o celebritate nu numai în țară. Trecerea în „lumea de dincolo” a lui Neacșu Păun, vestitul animator și fluieraș din munții Vrancei, cel care a lăsat caiete întregi cu notițe consemnând, de la înaintașii săi, tot ceea ce înseamnă tradițiile folclorice ale locului, s-a făcut întocmai obiceiului pe care l-a promovat toată viața.

„Nea Neacșu și-a dorit să prezentăm la priveghi ritualul cu măștile care îmblânzesc moartea”, declara pentru AGERPRES inimosul localnic Ștefan Harabagiu, cunoscut ca nea Doldor, cel ce preluase ștafeta de lider al Ansamblului „Chipărușul” de la inițiatorul formației. De altfel, cei doi își împărțeau foarte clar atribuțiile. Nea Neacșu se ocupa de fluierași, iar nea Doldor de dansatori. Din păcate, fluierașii l-au pierdut pe cel mai priceput dintre ei, dar le-a rămas tot ceea ce Neacșu Păun i-a învățat.

În prezent, componența echipei ce joacă „Chipărușul” include bărbați trecuți de 60 de ani. Natalia Dudu, directorul Căminului Cultural din Nereju, afirmă, însă, că există în paralel și un ansamblu de 14 copii, cei mai mici fiind de clasa a II-a, formație susținută de autoritățile locale direct, prin participare unora dintre liderii comunității în orchestra ce susține partea muzicală a partiturii folclorice.

„Sunt copii care provin din familii cu tradiție, în total 30 cu tot cu colindători. La noi se mai păstrează obiceiul ca în prima zi a anului tinerii să se mascheze și să se adune în centrul satului pentru a merge apoi pe la casele localnicilor să ureze”, menționează Natalia Dudu.

Chipărușul ar putea deveni un brand local pentru promovarea Vrancei ca destinație turistică. Cei 12 bătrâni care formează ansamblul ar putea fi protagoniștii următorului film documentar al echipei care a realizat și filmul „Vrancea, locul în care istoria se împletește cu legenda”. Această producție, inițiată și realizată de Consiliul Județean Vrancea și selectată pentru a fi prezentată la ediția din decembrie 2012 a Festivalului Filmului Românesc de la Montreal (Canada) a inclus și momente succinte din dansul „Chipărușului”, dar regizorul Radu Tora declara că își dorește să aprofundeze tema dansului ritualic unic. 

„Propunerea poate fi ca o soluție care să contribuie la conservarea, dar și de promovare în același timp a acestui obicei absolut fascinant, astăzi, aproape dispărut, a cărui apariție datează, cel mai probabil, chiar din perioada de formare a poporului român”, consideră Traian Negulescu.

„Chipărușul” reprezintă, însă, doar un crâmpei din însăși tradiția și spiritualitatea vrânceană, folclorul reprezentând pentru județul în care istoria se întâlnește cu legenda domeniul principal de afirmare a creației populare. În lungul șir de asemenea reprezentări ale sufletului vrânceanului se află balada „Miorița”, vie și potențatoare de talente. Interpretată vocal în acompaniament de fluier, este denumită, în funcție de variantele sale, „Șreagul”, „Poneala oilor”, ori „Când și-a piedut ciobanul oile”. Mioriței i se alătură și alte balade de obârșie locală cum ar fi „Cântecul lui Bahnă”, „Cântecul lui Gherghilaș”, „Ghiță Cătănuță” și „Cântecul gerului”, ultimele două având o „respirație” mai largă.

Pline de vitalitate se dovedesc a fi melodiile, strigăturile din cuprinsul jocurilor populare legate de ceremonialul nunții ori specifice sărbătorilor de iarnă. Acestea din urmă prilejuiesc evoluția „crilelor”, adică cetelor de colindători, vrâncenii, mai ales cei din zona de munte, considerați neîntrecuți în cântatul din fluier, caval, cimpoi, ocarină, chiar bucium, împletind partea muzicală cu dansul. Jocurile în Vrancea se dansează cu multă rapiditate și forță. Cel mai caracteristic joc din zona Vrancei este „De tare”, vechi dans bărbătesc, care pretinde multă îndemânare și virtuozitate. Nu mai prejos se află jocurile din partea subcarpatică și de câmpie a județului. Reprezentativ este acolo „Brâul mare” ori „Brâul pe opt”. Acesta solicită nu numai vigoare și vioiciune, dar și ritm precis și o deosebită tehnică în execuția mișcărilor. Alte dansuri cunoscute în zonă sunt „Hora lui Taftă” și „Sârba lui Darie”. În multe cazuri, aceste dansuri reprezentau un prilej de întrecere între flăcăii satului sau veniți de aiurea, care doreau să obțină atenția ori mâna unor fecioare dintr-o comunitate rurală.

Între formațiile care duc mai departe faima folclorică a Vrancei se află „Fluierașii” din Paltin, „Cimpoierii” din Nistorești, „Buciumașii” din Spulber, „Colindătorii” din Râmniceni ori Soveja, „Uncheșii” din Păunești. 

Formația de fluierași de la Paltin a fost înființată de fostul primar al comunei, Ionașcu Nichitaș, care a și organizat în 1967 prima ediție a festivalului „Pe Plaiul Tojanului”. Același primar-artist popular a încheiat un contract cu etnomuzicologul D.D. Stancu, directorul muzical al Radio România, pentru a-i instrui pe membrii ansamblului din Paltin. Primul concert al acestuia, implicit al formației de fluierași i-a uimit pe spectatorii de la Sala Uniunii Compozitorilor din București, care „au rămas fără cuvinte” în fața măiestriei de care au dat dovadă vrâncenii fără cultură muzicală din Paltin. 
Din păcate, din grupul de fluierași, care număra cândva chiar și 40 de membri, au mai rămas 15-18, dintre care doar doi din formația renumită pe plan național. Aceștia, spune Tudorel Bâtcă, cel care mai animă în prezent formația, nu îi mai însoțesc pe colindători de Anul Nou.

„Când eram eu tânăr, ceata Plugușorului era compusă din tineri mai dezghețați la minte, ce făceau versuri despre localnici, consiliul local și cine mai era, colindători ce erau însoțiți de fluierași. Acum mai merg doar cei care își mai aduc aminte de tinerețe, căci tinerii sunt plecați de Revelion în altă parte să petreacă. La noi populația este îmbătrânită, nivelul de trai este scăzut, oamenii sunt preocupați să-și câștige existența și nu prea mai au timp de cântat. Doar cei care mai au în vene tradiția creației populare mai dau semne de vigoare. Dar sunt puțini și pentru că nu a existat în ultimii ani interes pentru susținerea valorilor folclorice”, afirmă Tudorel Bâtcă.

În schimb, la Nistorești, consiliul local și primăria încearcă să stimuleze bănește ori prin susținerea transportului la diverse manifestări în țară formația de cimpoieri din localitate pentru a-și continua evoluția artistică. Aceasta, deoarece, laureată a multor festivaluri naționale, echipa mai are numai vreo zece membri, cu trecerea anilor mulți dintre ei decedând, iar tinerii nu par a fi atrași de continuarea acestei tradiții.

„Activitatea culturală se face din suflet, inimă și cu pasiune. Tineretul a plecat, migrația este un fenomen. Dansul și cântecul s-au născut datorită statorniciei. Doar în zonele în care mai există pasiune se mai mențin tradițiile. Doar bucuria spectatorilor la spectacol a rămas aceeași, reflectând valoarea și virtuțile artei interpretative la cimpoi”, mărturisește Ion Gogoriță, primarul comunei Nistorești, el însuși pasionat de cântatul la fluier.

Potrivit acestuia, „din fericire, în zonă se mai păstrează astăzi obiceiul ca în prima zi a Anului Nou tinerii să meargă la horele care se organizează în localitate, unde sunt prezenți și cimpoerii, spre bucuria părinților care-și văd copiii dispuși să renunțe la o noapte în discotecă în favoarea unei astfel de petreceri ca în vremurile de demult, când mamele priveau cum sunt dansate și curtate fetele”.

„În comuna noastră, îmbrăcămintea oamenilor este în general modernă, dar în prima zi a Anului Nou tinerii, la fel ca bătrânii, îmbracă straiul popular și merg cu Plugușorul”, spune primarul. Faptul constituie un semnal pozitiv de care autoritățile locale vor să profite pentru „redeșteptarea spiritului artistic”, materializându-l prin înființarea grupului folcloric „Nistoreasca” și a formației de dansuri „Plai de dor” care au în componență tineri. Școala din Nistorești are o colaborare cu Școala Populară de Artă din Focșani, o clasă de tineri ai locului perfecționându-se în arta confecționării cimpoaielor.

Și la Spulber „Buciumașii” se adună greu și numai la insistențele unor oficiali, care îi stimulează de multe ori chiar prin contribuții personale. Și grupul de colindători de la Râmniceni are o medie de vârstă înaintată, iar tinerii nu se arată foarte interesați de a duce mai departe tradiția colindelor unice în Vrancea și poate în întreaga țară.

La Soveja s-a încercat reînvierea tradițiilor cu ajutorul elevilor. Numărul tinerilor care au plecat la colindat a scăzut de la an la an, poate și din cauza încetățenirii ideii că se merge la cerșit, majoritatea celor ce băteau din poartă în poartă provenind din familii sărace. Prin urmare, cadrele didactice au îndemnat elevii să preia obiceiurile pe care le-au promovat, apoi, sub genericul „În ulița satului”. Iar rezultatele au apărut.

„Cu prilejul sărbătorilor de iarnă din finalul anului trecut și debutul acestuia pe care ne pregătim să-l încheiem, am constatat că numărul de colindători a crescut, mai ales că am încercat să înlăturăm această idee a cerșetoriei”, spune profesorul Constantin Macarie, președintele Fundației „Simion Mehedinți — Miorița” din Soveja.

În prima zi a Noului An tinerii merg cu Plugușorul, cu pârâitori, buhaie și bice, precum și cu semănatul, acest din urmă obicei fiind practicat de copii de 12-14 ani care sorcovesc la vecini și la rude. Specific Sovejei este „Botezul apelor”, ce are loc pe 6 ianuarie, de Bobotează. Evenimentul se bucură de un succes „poate neașteptat”, constând în sfințirea apelor pârâului Dragomira, după slujba de Bobotează. Flăcăi îmbrăcați în straie populare, cu o sanie trasă de cai, și preotul satului merg la pârâu unde are loc slujba de sfințire a apelor, totul încheindu-se cu un spectacol care semnifică și finalul sărbătorilor de iarnă.

„Uncheșii” din Păunești vin în fiecare început de an în Piața Unirii din Focșani îmbrăcați, dând frâu liber imaginației, în costume tradiționale cu măști confecționate din piei de oaie și înarmați cu talăngi uriașe pentru alungarea spiritelor rele, după ce mai întâi, în prima zi din fiecare an, conform unei tradiții ce se pierde în negura timpului, defilaseră prin centrul comunei costumați cât mai înfricoșător „pentru a goni spiritele malefice din anul care tocmai a venit”. În fruntea grupului s-a aflat, în ultimii ani, Marian Chiriac, directorului Căminului Cultural, cel care în momentul de vârf al trecerii „uncheșilor” rostește un plugușor tradițional, plin de umor, care bine dispune asistența.

La Păunești, pe 1 ianuarie se desfășoară un adevărat spectacol de carnaval, în care peste 100 de localnici se îmbracă în diverse costume, își pun măști și defilează prin centrul comunei, înconjurând, în frunte cu „Uncheșii”, biserica și piața, pe jos, în căruțe, tractoare, mașini care de care mai ciudat ornate. Pe lângă ținutele tradiționale, mulți poartă costume și mesaje care au legătură cu politicienii și cu ceea ce se întâmplă în țară.

„Tabloul” sumar al prezenței diverselor formații și grupuri de folclor tradițional ce mai activează, încă, în Vrancea, poate fi completat și cu menționarea existenței unor creații contemporane care fie se înscriu în tematica repertoriului tradițional ori, mai frecvent, oglindesc profundele mutații petrecute în viața și mentalitatea vrâncenilor.

Reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vrancea spun că misiunea lor este, însă, tot mai grea. Ei argumentează prin migrația locuitorilor de la sate lipsa de rezonanță la nivelul tinerilor care mai rămân în localitățile rurale, dar și prin lipsa de interes în unele cazuri a comunităților locale ce „nu înțeleg că uitând tradițiile se pierd nu numai tradiții, dar și rădăcinile, legătura cu trecutul”.

„Este o formă de globalizare care la nivelul comunităților are un efect dezastruos”, crede Eugen Stoianof din calitatea sa de șef secție în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vrancea.

Atragerea în mai multe spectacole a formațiilor și interpreților care mai activează în Vrancea folclorică este percepută ca „un remediu” în salvarea de la uitare a unui valoros tezaur de artă populară.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version