Site icon laFocsani.ro

Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea angajeaza șoferi autosanitară

SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN VRANCEA, în conformitate cu H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, anunță organizarea concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, normă întreagă de muncă (8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână), cu o perioadă de probă conform legislației în vigoare, a trei posturi vacante de execuție de șofer autosanitară I, astfel:

Activitatea se va desfășura în cadrul Compartimentului de asistență medicală de urgență și transport medical neasistat, în ture de 12 ore (turnus 12 cu 24, 12 cu 48), salarizată conform legislației în vigoare.

A. Condiții generale de participare la concurs

Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile generale și specifice prevăzute de legislația în vigoare (H.G. nr. 1336/2022, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare):

a) Are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b) Cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) Are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată;

d) Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) Îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei;

f) Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) Nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) Nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 1336/2022.

B. Condițiile specifice de participare la concurs

Dovada unei vechimi de minimum 6 ani ca șofer profesionist, conform prevederilor Ordinului M.S. nr. 1471/2011, (va trebui demonstrată vechime efectivă în activitate pe mijloc de transport categorie C)

Nu vor fi admise dosarele candidaților care au fost angajați la S.A.J. Vrancea și cărora li s-a încetat contractul de muncă ca urmare a unei abateri disciplinare sau în perioada de probă.

C. Înscrierea la concurs

Dosarele de înscriere la concurs se depun personal la Sediul Central al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (Str Cuza -Voda nr. 50-52, – Compartiment RUNOS, tel. 0237/238840) în perioada:

Dosarele depuse în afara acestui interval orar NU vor fi acceptate!

D. Dosarul de înscriere va conține:

a) Formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 2 se completeaza la SAJ Vrancea;

b) Acordul privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal; se completeaza la SAJ Vrancea

c) Copia actului de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflat în termen de valabilitate;

d) Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume (după caz);

e) Copie a certificatului de naștere;

f) Copie a livretului militar (dacă este cazul);

g) Copie a diplomei de bacalaureat sau a diplomei de absolvire a liceului;

h) Copie a diplomei de absolvire a cursului de ambulanțier;

i) Copie a permisului de conducere valabil pentru categoriile B și C (față-verso), eliberat de Poliția Română;

j) Copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau o adeverință (Anexa nr. 3) care să ateste vechimea în muncă, în meserie și în specialitatea studiilor, cuprinzând: activitatea desfășurată (funcția), durata, salariul, vechimea în muncă/specialitate și eventualele modificări (suspendări, absențe nemotivate etc.), însoțită de:

Pentru candidații care au lucrat în străinătate, dovada vechimii se face prin:

  1. Contractul individual de muncă (cu menționarea perioadei și a funcției);
  2. Documente suplimentare (adeverințe de vechime, extras de cont de asigurări sociale);
  3. Document oficial care atestă derularea contractului (dacă este activ la data depunerii);
  4. Traduceri autorizate în limba română pentru toate documentele străine.

      k) Certificat de cazier judiciar sau extras de pe cazierul judiciar;

l) Cazier auto pe ultimii 5 ani (eliberat de Poliția Română).

Nota Pentru candidații care au lucrat în străinătate , dovada vechimii se face prin documente certificate de institutiile publice  abilitate ale tarilor respective.

Sunt respinse dosarele care conțin abateri grave în cazierul auto:

m) Adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau unități abilitate (emisă cu cel mult 6 luni anterior concursului);

n) Certificat de integritate comportamentală (fără înscrisuri, conform Legii nr. 118/2019);

o) Fișa medicală completă (radiografie pulmonară, VDRL, glicemie, Ag HBs, HCV, HIV, examen ORL, oftalmologic, neurologie, psihiatrie, ortopedie, chirurgie, EKG)

p) Aviz psihologic;

r) Fișă de aptitudini vizată de Medicul de Medicina Muncii;

s) Curriculum Vitae (model european) datat și semnat;

t) Declarație pe propria răspundere privind conformitatea documentelor depuse în copie.

Precizări suplimentare:

E. CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

Depunerea dosarelor de participare la concurs05.10.2026-16.10.2026 intre orele 10.00-13.00
Selectia dosarelor de catre membrii comisiei19.10.2026 ora 10.00
Afisarea rezultatelor selectiei dosarelor19.10.2026 ora 15.30
 Depunerea contestatiilor privind rezultatele selectiei dosarelor20.10.2026.2026 interval orar 08.00-12.00
Afisarea rezultatului solutionarii contestatiilor privind selectia dosarelor21.10.2026 ora 15.30
Sustinerea probei scrise26.10.2026 ora 10.00-test verificare cunostinte medicale, legislatie specifica si Codul Rutier  
Afisarea rezultatului probei scrise26.10.2026 ora 15.00
Depunerea contestatiilor privind rezultatul probei scrise27.10.2026 interval orar 08.00-12.00
Afisarea rezultatului solutionarii contestatiilor probei scrise28.10.2026 ora 15.00
Sustinerea interviului29.10.2026 ora 10.00
Afisarea rezultatului dupa sustinerea interviului29.10.2026ora 15.00
Depunerea contestatiilor privind rezultatul interviului30.10.2026 interval orar 08.00-12.00
Afisarea rezultatului solutionarii contestatiilor interviului02.11.2026.2026 ora 15.00
Afisarea rezultatului final al concursului03.11.2026 ora 12.00

F. DERULAREA CONCURSULUI

                            Concursul se va desfășura conform graficului de concurs prezentat anterior. Proba interviu a concursului se va înregistra audio-video, iar înregistrările se vor păstra și arhiva împreună cu celelalte documente aferente concursului. Concursul constă, în conformitate cu legislația în vigoare și regulamentul de derulare a concursurilor, din următoarele etape/probe:

                                1. Proba de selecție a dosarelor – probă eliminatorie

                                2.Proba scrisa- test verificare cunostinte medicale, legislatie specifica si Codul Rutier

                             3. Etapa interviu vor fi testate abilitățile și cunoștințele impuse de funcție (cunoștințele teoretice din domeniul tehnic, cunoștințele teoretice și practice din domeniul medical) capacitatea de analiză și sinteză, motivația candidatului, comportamentul în situații de criză, abilitățiile de comunicare, inițiativă și creativitate

 Notă: § Punctajul minim de promovare al fiecărei probe, conform legislației în vigoare, este de 50 puncte din maxim 100 puncte posibile. Pentru a trece la următoarea etapă/probă sau subprobă este nevoie de a întruni punctajul minim.

          § Rezultatele se vor publica pe site-ul web al unității, lângă publicația de concurs, după finalizarea fiecărei probe, împreună cu afișarea acestora la sediul instituției.

H. CONTESTAȚII :

§ Conform HG nr. 1336/2022, art.53, candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului final al fiecărei probe a concursului/examenului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.

§ Contestația se soluționează de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.

 § Orice candidat poate solicita, pe bază de cerere scrisă adresată Președintelui de Comisie de concurs, vizualizarea propriei lucrări scrise.

NOTĂ: Originalul documentului semnat se regăseşte la sediul Serviciului de Ambulanta Judetean Vrancea, Compartimentul Resurse Umane, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1.336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

BIBLIOGRAFIE

    Şef Lucrări, dr. Raed Arafat

    As. Med. pr. Vass Hajnal

    Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor

    Bucureşti 2009

    www. ms.ro/documente/430_1301_manual.pdf

   Cap. 1-6,16,18

TEMATICA

    Şef Lucrări, dr. Raed Arafat

    As. Med. pr. Vass Hajnal

    Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor

    Bucureşti 2009

Capitol : II Igiena si protectia salvatorului

             V Mobilizarea victimelor

             VII Evaluarea pacientului

             XIII Primul ajutor in leziunile musculo-schelate

              XIX Tehnici complemtare

           Clasificarea echipajelor și mijloacelor de intervenție/transport prespitalicesc.

                            –  Ord. Comun al MSP 2011/22.11.2007 si al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 21386/27.11.2007privind unele măsuri în asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească. -integral+anexa I si II

                            – Ord. 1092/2006 privind stabilirea competenţelor şi atribuţiilor echipajelor publice de intervenţie de diferite niveluri în faza prespitalicească; INTEGRAL

                             – Ordinul 802/2025 normativ privind asigurarea tehnica si exploatare art 3,art 29-art 38 ,art 44-art 53.

Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook laFocsani.ro și în grupul de Facebook la Focsani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook  , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version