Cascada Putnei, declarată rezervație naturală, este un monument al naturii (din 1973) și face parte din Parcul Natural Putna-Vrancea, potrivit www.vrancea-turistica.ro. Căderea de apă se află în ținutul plin de legende al Vrancei, la 70 km de Focșani, între satele Tulnici și Lepșa. Rezervația Cascada Putnei are o suprafață de 10 ha, fiind cea mai mică dintre rezervațiile din Munții Vrancei.
Râul Putna, la care se adaugă afluentul Tișița, coboară învolburat circa 80 de metri și urmează, apoi, un curs îngust și abrupt, străjuit de stânci, cu o diferență de nivel de peste 12 m, formând o cascadă spectaculoasă cu mai multe căderi de apă. Cascada nu impresionează, astfel, prin înălțime, ci prin puterea, viteza și debitul mare al apelor ce se adună, apoi, într-un lac cu o adâncime ce depășește pe alocuri 12 m, potrivit www.cheile-tisitei.ro. În aval, pe malul stâng, la circa 200 m, există o veche cascadă, părăsită de către apele râului Putna în urma mișcărilor geotectonice, moment în care acest râu și-a schimbat cursul spre dreapta, pe albia actuală, reprezentând un fenomen unic cunoscut în România.
Accesul către Cascada Putnei se face din Drumul Național DN2D — Focșani — Tg. Secuiesc, fiind localizată la circa 2 km de satul Lepșa.
Parcul Natural Putna-Vrancea a fost înființat în 2004, în baza Hotărârii de Guvern nr. 2151. Parcul se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munților Vrancei, acoperind în totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adaugă spre sud-vest masivele Mordanu și Goru. Suprafața Parcului Natural Putna-Vrancea este de 38.204 ha, reprezentând 41,32 % din suprafața montană a județului Vrancea, se arată pe site-ul oficial dedicat acestui parc. Scopul ariei protejate îl reprezintă protecția și conservarea ansamblurilor peisagistice unde interacțiunea activităților umane cu natura a creat, de-a lungul timpului, o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și culturală, cu o mare diversitate biologică. În plus, publicul are numeroase posibilități de recreere și turism încurajându-se în același timp activitățile științifice și educaționale. De asemenea, numai puțin de 10 specii de vertebrate, altele decât păsările, sunt sub protecție strictă, iar dintre cele circa 110 specii de păsări întâlnite în zonă, 75 sunt strict protejate conferind Parcului statutul de zonă de protecție acvifaunistică.
În afară de Rezervațiile Naturale Tișița și Cascada Putnei, pe suprafața Parcului Natural Putna-Vrancea se suprapun alte patru arii protejate: Groapa cu Pini, Strâmtura — Coza, Muntele Goru și Pădurea Lepșa-Zboina. Rezervația Naturală Cheile Tișiței, de tip mixt, se întinde pe 8 kilometri și înglobează un imens tezaur de elemente fito, zoo-geografice și geologice, cât și ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare științifică. Printre frumusețile rezervației se află și stâncile denumite în popular de localnici — Căciulata de Vrancea și Cușma Tișiței. Totodată, un alt element unic al acestei regiuni este focul viu aflat la marginea drumului forestier Strâmba. Fenomenul este o emanație naturală constantă de gaz metan, capabilă să mențină o flacără continuă.
Munții Vrancei predomină Carpații de Curbură, în cuprinsul cărora se află laolaltă Munții Brețcului și Munții Buzăului. Acest sector montan este situat între aliniamentul văilor Cașin-Șușița (în nord), Depresiunea Vrancei (în est), râul Râmnic (în sud) și aliniamentul văilor superioare Oituz-Bâsca Mică dar și marea depresiune a Brașovului (la vest), potrivit www.pancarpatica.org. Sunt, de asemenea, bine individualizați, alcătuiți predominant din așa-numitul fliș, format din conglomerate, gresii, argilă și marnă. Munții Vrancei sunt formați din două flancuri montane cu orientări opuse (unul spre est și altul spre vest) și se unesc de-a lungul unui aliniament major, cuprins între Muntele Lepșa (1.390 m) la nord și Culmea Pietrelor Înșirate (1.476 m) la sud.
Putna, Coza, Năruja, Zăbala sunt numai unele dintre văile adânci care fragmentează acești munți, în mai multe masive și culmi legate între ele prin înșeuări largi. La vest de valea superioară a Zăbalei se evidențiază un sector mai înalt al Munților Vrancei, alcătuit din masivele Lăcăuți (1.777 m altitudine), Goru (1.785 m, cota maximă a Munților Vrancei), Giurgiu (1.720 m). În partea de est-nord-est de aceasta există o serie de culmi și masive mai scunde și mai fragmentate (masivul Furu 1.415 m, culmea Zboina Frumoasă cu Vârful Pietrosu 1.672 m și Vârful Zboina Frumoasă 1.657 m, masivul Coza 1.629 m, culmile Zboina Neagră 1.350 m și Lepșa 1.503 m). AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.