Domnule Ministru,
În urmă cu o săptămână v-am solicitam în mod public să deblocați plățile pentru lucrările EXECUTATE la Blocul Onasis, situat în Str. Măgura nr 123. Întrucât nu s-a întamplat nimic, revenim și vă transmitem că așteptăm în continuare să faceți ceea ce este corect și legal, pentru că sunteți OBLIGAT să respectați procedurile din cadrul Programului privind construcția de locuințe sociale, în baza căruia s-a semnat și contractul de finanțare pentru reabilitarea blocului Onasis.
Pe de altă parte, vedem că vă place să vă lăudați cu munca altora și să anunțați cu surle și trâmbițe că ați semnat contractele de finanțare proiectele ”Implementarea unui sistem de management al traficului și monitorizare în Municipiul Focșani” (in valoare de 20.286.466,63 lei) si ”Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 16” ( in valoare de 4.580.183,58 lei).
Nu am văzut însă nicăieri să precizați și că dumneavoastră DOAR ați semnat în calitate de reprezentant al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, când de fapt TOATĂ munca de pregătire și elaborare a acestui proiect aparține echipei de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Focșani.
Practic, dumneavoastră nu ați făcut decât să respectați și să duceți mai departe angajamentele luate de fostul Guvern pentru Programul Operațional Regional 2014-2020. Cu alte cuvinte, erați chiar obligat să îndepliniți aceasta formalitate.
Mai mult decât atât, pentru buna informare a cetățenilor merită menționat și cât de “repede” ați reușit să semnați aceste contracte, ca să vadă TOȚI focșănenii cam cât de mult vă pasă de acest oraș:
- Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 16
- dată depunere cerere finanțare, pentru verificări, la ADR Brăila – decembrie 2018
- dată intrare în MLPDA, pentru semnare contract– septembrie 2019.
- Implementarea unui sistem de management al traficului și monitorizare în Municipiul Focșani
- dată depunere cerere finanțare, pentru verificări, la ADR Brăila – decembrie 2018
- dată intrare în MLPDA, pentru semnare contract – noiembrie 2019.
- Practic, aceste proiecte au ajuns la dumneavoastră cu TOATE avizele și verificările posibile, iar tot ceea ce mai trebuia dumneavoastră să faceți era să semnați
- contractele de finanțare. DOAR atat. Nimic altceva. Și ca să faceți două semnături ați avut nevoie de aproape 6 luni de zile.
- Jumătate de an pentru DOUĂ semnături! Vi se pare normal?!
- De asemenea, ar trebui precizat și care este cuantumul finanțării pentru aceste proiecte, ca să se vadă exact cine și câți bani dă:
- Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 16
- valoare totală – 4.580.183,58 lei
- finanțare de la UE – 3.893.156,04 lei
- finanțare de la bugetul de stat , prin MLPDA – 595.423, 87 lei
- finanțare de la bugetul local – 91.603, 67 lei
- Implementarea unui sistem de management al traficului și monitorizare în Municipiul Focșani
- valoare totală – 20.286.466,63 lei
- finanțare de la UE – 17.243.496, 64 lei
- finanțare de la bugetul de stat, prin MLPDA – 2.637.240, 65 lei
- finanțare de la bugetul local – 405.729,34 lei
Totodată, ar trebui precizat și că acest ultim proiect face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Focșani și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Focșani, împreună cu alte trei proiecte – „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani, în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale” (contract semnat în valoare de 73.641.746.42 lei), “Modernizarea transportului public în Municipiul Focșani” (contract semnat în valoare de 38.421.490,52 lei) și “Dezvoltarea reţelei de piste dedicate circulaţiei bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing în Municipiul Focșani” (contract semnat în valoare de 12.095.622,58 lei).
Aceste patru proiecte vor contribui la atingerea Obiectivului Specific 4.1 al Programului Operațional Regional 2014-2020: reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Iar in cazul in care ati uitat, țin să vă aduc aminte că ai dumneavoastră colegi din Consiliul Local al Municipiului Focșani s-au opus acestor proiecte, de fiecare dată aducând argumente contra și susținând în mod public faptul că nu se justifică implementarea lor la nivelul orașului nostru. De altfel, acest lucru se poate vedea și în imaginile atașate, din cadrul ședinței de Consiliu Local în care a fost dezbătut chiar proiectul privind implementarea unui sistem de management al traficului și monitorizare în Municipiul Focșani.
Și în general consilierii locali liberali s-au opus proiectelor desfășurate de Primăria Municipiului Focșani, dovedind cu fiecare ocazie că ordinele de partid și interesele personale sunt deasupra interesului întregii noastre comunități.
Focșănenii însă își amintesc cu certitudine toate aceste lucruri și știu să facă diferența între cei care muncesc cu adevărat și cei care doar se laudă cu munca celorlalți.
În speranța că data viitoare nu veți mai uita să precizați al cui este meritul pentru elaborarea si implementarea proiectelor finantate din fonduri europene, vă transmitem încă o dată invitația de a veni pe șantierul situat în Str. Măgura nr. 123.
Poate că dacă vedeți cu ochii dumneavoastră stadiul lucrărilor la Blocul Onasis, veți da dreptate purtătorului de cuvânt din ministerul pe care îl conduceți, care a declarat că unul dintre criteriile de finanțare este apropierea de finalizarea lucrărilor la investiții.
Cu stimă, Primar
Cristi Valentin Misăilă
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.