Luni, 20 ianuarie 2020, vor începe lucrările de reabilitare a rețelelor de distribuție aferente Punctului Termic nr. 5, între Strada Republicii și Strada Ștefan cel Mare.
Principalele lucrări constau în înlocuirea conductelor vechi, procurarea și montarea conductelor preizolate pentru distribuția energiei termice în scopul reducerii pierderilor și creșterii eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică.
Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 70.030.293,09 lei din care:
– 50.168.425,86 lei – cofinanțare UE
– 7.672.818,07 lei – cofinanțare de la bugetul de stat
– 1.180.433,55 lei – contribuția Municipiului Focșani
– 11.008.615,61 lei – TVA.
Pe această cale, rugăm focșănenii ca pe timpul derulării lucrărilor să evite parcarea mașinilor în zonă, mulțumindu-le totodată pentru înțelegere.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.