Biserica Sfinții Voievozi din Haret a fost reparată

Social

Biserica cu hramul Sfinții Voievozi din parohia Haret a fost reparată cu ajutorul fondurilor alocate de Primăria Mărășești. Joi, 9 iulie 2020, a fost făcută recepția lucrărilor efectuate la acoperișul și fațada lăcașului de cult.

Biserica a fost înființată în anul 1992 și sfințită în anul 1998. Construcția a fost afectată de trecerea timpului, iar acoperișul vopsit în urmă cu 18 ani a început să ruginească și pereții să se degradeze.

”Am venit de fiecare dată când a fost nevoie în sprijinul bisericilor din
orașul Mărășești și satele apărținătoare, deoarece religia este o parte
importantă a vieții noastre.
Ca urmare a apelului făcut de preotul paroh Sorin Anghel, Primăria
Mărășești a aprobat alocarea fondurilor efectuării reparațiilor la Biserica
Sfinții Voievozi, care au constat în vopsirea acoperișului și repararea
fațadei”, a declarat primarul Valerică Chitic.

”Mulțumim, pe această cale, Primăriei Mărășești, domnului primar
Valerică Chitic și tuturor membrilor consilieri care au sprijinit această
activitate”, a spus la rândul său preotul paroh Sorin Anghel.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.