Două ventilatoare mecanice şi echipamente de protecţie cumpărate din donaţii, la Spitalul Judeţean Focşani

Social

Două ventilatoare mecanice şi mai multe echipamente de protecţie au fost achiziţionate cu banii donaţi în ultimele zile pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, în urma apelului făcut, săptămâna trecută, de medicii unităţii medicale.

“Din banii care s-au strâns în ultimele zile au fost achiziţionate două ventilatoare mecanice şi echipamente de protecţie pentru personal, măşti, combinezoane şi bonete. Luptăm în continuare pentru a putea aduce resursele necesare în spital. Problema este că toţi operatorii şi distribuitorii funcţionează pe principiul primul venit, primul servit. Cine dă primul banii, către acela sunt dirijate resursele, indiferent de contractele încheiate anterior”, a declarat medicul Laurenţiu Taban, preşedintele Asociaţiei “Sf. Pantelimon”, organizaţie non-profit a spitalului prin care donaţiile din partea persoanelor fizice sau juridice pot ajunge în unitatea medicală din Focşani.

Medicul a mulţumit, în numele spitalului, tuturor celor care au făcut posibilă aceste achiziţii şi a precizat că este nevoie în continuare de echipamente de protecţie şi ventilatoare pentru spital. “În acest moment ne focusăm pe protecţia personalului şi a pacienţilor şi avem nevoie de tot ceea ce înseamnă echipament de protecţie, igienizat, dezinfectanţi, de ventilatoare, care sunt vitale pentru viaţa pacienţilor. Ne pregătim pentru pacienţi de la stadiul zero până la stadiul critic. Ne simţim uşor copleşiţi de situaţia actuală, dar vrem să rămânem în picioare, pentru că avem o responsabilitate şi o datorie faţă de cei care ne ajută şi faţă de toţi oamenii care aşteaptă de la noi să-i ajutăm”, a spus medicul Laurenţiu Taban.

La finalul săptămânii trecute, medicii din Spitalul Judeţean Focşani au făcut apel către populaţie pentru donaţii de materiale sanitare sau bani pentru achiziţia acestora, deoarece spitalul nu are resurse suficiente pentru a gestiona această situaţie. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.