Scrisoare deschisa adresata prefectului judetului Vrancea

Social

Domnule Prefect Berbece Gheorghiță,

Prin adresa nr. 4624/6.04.2020, ne solicitați să preluăm „deîndată” contractele de cazare pentru centrele de carantină de pe raza Focșaniului, recunoscând astfel că nu aveți competența necesară gestionării acestei situații. Mai mult decat atât, dovediți și faptul că nici măcar NU cunoașteți prevederile legale, întrucât Hotărârea de Guvern nr 269/2.04.2020, publicată în Monitorul Oficial din data de 3.04.2020, spune cât se poate de clar că „pentru decontarea cheltuielilor de carantină suportate direct de către direcțiile de sănătate publică pentru asigurarea carantinei AFLATE ÎN DERULARE, ordonatorul principal de credite aprobă modificări în structura bugetului Ministerului Sănătății”. Cu alte cuvinte, este OBLIGAȚIA dumneavoastră de a gestiona și în continuare contractele pe care le-ați încheiat, în condițiile în care vă reamintesc faptul că ați luat aceste decizii fără consultarea municipalității.
Dacă pe dumneavoastră vă interesează doar votanții PNL de afară, cărora vreți să le asigurați cazare în hoteluri de 3* și 4 *, Primăria Municipiului Focșani dorește să asigure cazare pentru cadrele medicale, care luptă zi și noapte cu această pandemie, meritând din plin respectul și aprecierea noastră.

De altfel, prin adresa nr. 6184/6.04.2020 din partea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon ” Focsani și adresa nr. 1816/6.04.2020 din partea Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, suntem informați că este nevoie de 130 de camere pentru ca medicii și asistentele să își poată face meseria în continuare fără a exista riscul infestării famiilor lor.
Am și demarat procedurile de identificare a unităților de cazare pentru acești EROI și sunt în asentimentul focșănenilor când spun că trebuie să asigurăm cazare, mâncare și transport pentru cadrele medicale care în aceste zile luptă pentru sănătatea noastră.
În altă ordine de idei, vă reamintesc apelul făcut chiar de către Președintele Iohannis, care a cerut românilor din diaspora să nu vină acasă de sărbători. Oamenii trebuie să știe că cei care vor să vină în țară pentru Sfintele Sărbători Pascale, NU vor petrece cu familia și prietenii, pentru ca trebuie să stea 14 zile în CARANTINĂ, departe de toți cei dragi! Inclusiv cei care intră în România începând de ASTĂZI !
Spuneți clar acest lucru, domnule Prefect, nu vă ascundeți după funcție! Oamenii trebuie să știe! Așa cum au dreptul să cunoască ce se întâmplă în orașul sau județul lor, legat în primul rând de numărul REAL al cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19.

De asemenea, vă solicităm să adoptați în regim de urgență în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență o hotărâre prin care să impuneți ca în toate spațiile publice, în toate instituțiile și în toate spațiile comerciale să fie OBLIGATORIE purtarea unei măști medicale de protectie sau în lipsa acesteia a unei esarfe, a unui fular etc. Probabil că trebuie să cereți voie…
Și aveți curajul să recunoașteți public faptul că Guvernul PNL, care v-a numit în funcție, NU a permis administrațiilor locale să facă achiziții directe de materiale medicale de protecție și dezinfectanți, iar procedurile actuale sunt greoaie și durează foarte mult. Acesta este motivul REAL pentru care nu putem să împărțim cetățenilor măști, mănuși și dezinfectanți, așa cum consider ca ar fi fost normal să facem!
În aceste condiții, așteptăm să dați dovadă de bărbăție și să solicitați public și în scris Guvernului Orban să furnizeze materialele necesare populației pentru combaterea răspândirii noului Coronavirus.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.