Municipiul Focşani devine gazdă, în luna martie, pentru spectacole de excepţie, cu actori îndrăgiţi şi povești emoționante care prind viață sub luminile rampei.
Primăria Municipiului Focşani, prin Teatrul „Maior Gh. Pastia”, vă invită să descoperiți magia scenei și să vă bucurați de seri memorabile în care cultura ne apropie și ne face viața mai frumoasă.
În cadrul Galelor Teatrale, publicul din Focșani se va bucura de câteva spectacole de excepție.
Luni, 23 martie, maestrul Marcel Iureș va avea rolul principal în piesa „Don Quijote”. Un spectacol minunat în regia lui Alexandru Dabija, produs de Teatrul Act.
Sâmbătă, 28 martie, vom oferi publicului iubitor de teatru un spectacol care a rulat cu casa închisă, piesa „Regina nopții” produsă de Teatrul Fani Tardini din Galați. Un spectacol de teatru contemporan, scris și regizat de Leta Popescu.
Galele Teatrale sunt cea mai potrivită ocazie pentru a prezenta publicului focșănean două premiere pregătite de actorii Teatrului „Maior Gh. Pastia”, piesele „Jocul de cărți” și „Hoinăreii și cartea anotimpurilor”.
Vineri, 27 martie, de Ziua Internațională a Teatrului, îl vom avea invitat special pe actorul focșănean Iulian Postelnicu. Laureat al Premiul Gopo, actorul va prezenta pe scena focșăneană mesajul mondial al Teatrului 2026.
Vă prezentăm în continuare programul spectacolelor pregătite pentru Galele Teatrale Focșani![]()
![]()
![]()
Sâmbătă 14 martie – „Cei 10…magnific de imperfecți”. ora 19.00. Regie: Marius Bodochi. Distribuția: Marius Bodochi, Alexandru Bindea, Silviu Mircescu, Luca Rusu, Cezar Octavian Ionescu, Radu Cotoman, Emerich Ghercă, Alfredo Pascu;
Duminică, 15 martie – „Unde-i fericirea”. ora 19.00. Regie Lilia Cazacu, „IO Theatre” Chișinău;
Luni, 16 martie – „La ginecolog”. ora 19.00. Regie : Alexandru Jitea. Distribuția: Andreea Samson, Laura Anghel, Mihaela Coveșanu, Corina Dragomir, Mihaela Jienescu, Raluca Gheorghiu, Alexandru Mike Gheorghiu;
Miercuri, 18 martie – „Prins în plasă”. Regie : Dan Tudor. ora 19.00. Distribuția: Dan Tudor, Alexandra Velniciuc, Corina Dănilă, Grațiela Teohari Duban, Tudorel Filimon, Afrodita Androne, Gabriel Coveșanu;
Duminică, 22 martie – „Hansel și Gretel”. ora 11.00. Regie: Ștefan Alexiu. Scenografie:Roxana Răduț. Distribuția: Bianca Pescaru, Cosmin Arcălean, Ilinca Istrate, Andreea Sandu, Michi Murafa, Tiberiu Gabor;
Luni, 23 martie – „Don Quijote”. ora 19.00. Regie : Alexandru Dabija. Distribuția: Marcel Iureș, Dan Rădulescu, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștină, Ionuț Moldoveanu;
Miercuri, 25 martie – „Ultimul bărbat de pe pământ”. ora 19.00. Regie: Octavian Strunilă. Distribuția: Octavian Strunilă, Monica Odagiu, Alex Conovaru, Dana Dembinski, Adrian Ștefan, Ștefan Radu, Anastasia Preotu;
Vineri, 27 martie – „Jocul de cărți”. ora 18.00. Premieră a Teatrului „Maior Gh. Pastia”. Regie : Radu Pocovnicu. Distribuția: Paula Grosu, Adrian Damian, Cristina Cristian, Adrian Rădulescu. În deschidere, de la ora 17.50, actorul focșănean Iulian Postelnicu va prezenta mesajul de Ziua Internațională a Teatrului;
Sâmbătă, 28 martie – „Regina nopții”. ora 19.00. Regie Leta Popescu. Scenografie: Bogdan Spătaru. Distribuția: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja Neagu, Carmen Albu, Ama Beschieru, Vlad Wolf, Răzvan Clopoțel, Radu Horghidan, Tamara Constantinescu, Elene Ghinea, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emadi, Elene Anghel;
Duminică, 29 martie – „Hoinăreii și cartea anotimpurilor”. ora 11.00. Premieră a Teatrului „Maior Gh. Pastia” Focșani. Regie : Cristina Cristian. Distribuția: Adrian Rădulescu, Cristina Cristian, Paula Grosu, Adrian Damian, Sorin Frățilă;
Luni, 30 martie – „Amantul feroce”. ora 19.00. Regie: Alina Hristea. Distribuția: Anton Mihail Plută, Iulia Vasilescu, Ștefana Nițu, Carmen Albu;
Marți, 31 martie – „D`ale Carnavalului”. ora 19.00. Regie : Dan Tudor. Distribuția: Corina Dănilă, Gabi Coveșanu, Afrodita Androne, Orodel Olaru, Andrei Duban, Dan Tudor, Ionuț Gurgu.
Informații suplimentare puteți obține la Agenția Teatrului „Maior Gh. Pastia” sau la telefon 0731.021769.
Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de talentul și creativitatea actorilor care vor urca pe scena Teatrului „Maior Gh. Pastia” din Focșani!
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .